joi, 18 februarie 2016

Mici comori bucureștene


În sfârșit, una dintre micile comori bucureștene care mi-au bucurat copilăria și-a reluat locul în foișorul renovat al Vilei Minovici. 
Clopoțeii colorați de cristal sună iarăși diafan, la fel ca atunci când aveam vreo șapte ani și tatăl meu mă ducea de mână până la fântâna Miorița, ca să-i ascultăm împreună. 
O amintire frumoasă face din nou parte din viața Bucureștilor și, poate, a copiilor orașului.

Fotografiile clopoțeilor aparțin lui Cristian Oeffner Oprea, căruia îi mulțumesc
 pentru permisiunea de a le publica pe blog

Din aceleași vremuri îmi aduc aminte cum mă ducea tata la muzeu, unde treceam plini de venerație prin fața pânzelor neprețuite de pe pereți, zăbovind la unele, cu ochii ațintiți pe detalii, șoptindu-ne la ureche comentariile. Nici prin gând nu ne-ar fi trecut să vorbim cu voce tare în catedrala artelor.


Dar cel mai mult și cel mai mult îmi plăcea sala cu artă extrem-orientală.  Copilul de 7-8 ani înțepenea uluit în fața câte unui minuscul personaj cu aer înțelept, a obiectelor lucrate cu infinită răbdare. Eram fascinată mai ales de o piesă mare, probabil de cuarț roz, ca o dantelărie împodobită cu lanțuri din același material translucid, și despre care tata îmi explica de fiecare dată că a fost sculptată dintr-o singură bucată, inclusiv lanțurile de cuarț care o împodobeau.


Atâta măiestrie mi se părea nepământeană și, de fiecare dată, mă uitam îndelung la împletiturile complicate și la lănțișoare, căutând măcar un loc în care să văd o lipitură, o îmbinare pe care să i-o pot arăta tatălui meu și să-i spun: „uite, nu e dintr-o singură bucată!”.
Inutil să spun că n-am găsit-o niciodată.


Mărunta – sau poate nu chiar mărunta – comoară orientală din muzeu încă nu a fost redată bucureștenilor, sălile care ar trebui să o adăpostească așteaptă încă renovarea.
Dar mă gândesc cu drag la ziua când colecția de artă extrem orientală de la Muzeul Național de Artă își va deschide din nou porțile.  
Mă voi duce atunci să revăd mica minune, cu speranța că voi retrăi sentimentul miraculos din copilărie, la fel ca la auzul clopoțeilor de cristal.
Poate voi găsi vreo îmbinare ascunsă pe care, peste bariera dintre lumea viilor și lumea luminii, i-o voi arăta tatălui meu. Poate că n-o voi găsi.

Poate că voi vedea că bătrâna sculptură nu e din cuarț roz.
Cu siguranță că e din materia din care se fac visele…  


Copyright Silvia Colfescu, 2016

6 comentarii:

coco spunea...

mi-ar placea tare mult sa vad si aud clopoteii!

silvia.colfescu spunea...

E foarte simplu. Vă duceți până la vila Minovici - nici măcar nu e nevoie să intrați, se văd de afară, din strad.

silvia.colfescu spunea...

Din stradă voiam să spun, firește.

Claudia Canarias spunea...

Uauuu ce nostalgie....mi-au dat lacrimile....

.... spunea...

Toate mulțumesc lui Dumnezeu atotputernic pentru că l-a adus pe Dr. DAWN să-mi salveze căsnicia, soțul meu a început să se poarte ciudat, să înșele și să bea făcând tot felul de lucruri, am încercat să caut ajutor din diferite locuri, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, care m-a ajutat și acum căsnicia mea este dulce, plină de dragoste și fericire. Dacă aveți căsătorie, relație sau fertilitate E.T.C, contactați Dr DAWN, el vă va ajuta cu siguranță:

.... spunea...

Toate mulțumesc lui Dumnezeu atotputernic pentru că l-a adus pe Dr. DAWN să-mi salveze căsnicia, soțul meu a început să se poarte ciudat, să înșele și să bea făcând tot felul de lucruri, am încercat să caut ajutor din diferite locuri, dar nimic nu a funcționat până l-am întâlnit pe Dr. DAWN, care m-a ajutat și acum căsnicia mea este dulce, plină de dragoste și fericire. Dacă aveți căsătorie, relație sau fertilitate E.T.C, contactați Dr DAWN, el vă va ajuta cu siguranță: WhatsApp +2349046229159