miercuri, 12 noiembrie 2014

Cea de a doua confruntare Iohannis-Ponta - jocul se întețește

Cea de a doua confruntare Iohannis-Ponta.
Dl Ponta nu se dezminte.
Cu debitul verbal lătrător, de avocat (de bine de rău este absolvent de Drept, deși se știe cum și-a luat doctoratul), merge până-n pânzele albe, spune minciunele, întrerupe interlocutorul, încearcă să-l obrăznicească.
Totul cu un rânjet înciudat.

Din păcate pentru dl Ponta, dl Iohannis a început să se enerveze.

Știți bancul cu englezul și mitocanul (nu spun de ce nație)?
Un mitocan se repede cu insulte la un englez. Englezul tace.
Mitocanul îl înjură. Englezul se uită la el și zâmbește.
Mitocanul continuă. Englezul îi spune:
- Scuză-mă, nu te supăra, pot să te rog ceva?
- Ce?
- Smulge-mi o mustață.
- Ceeee?
- Te rog, smulge-mi o mustață.
Mitocanul se execută. Englezul se înroșește un pic.
- Te rog, mai smulge-mi una.
Mitocanul se execută. Englezul se înroșește mai tare.
- Încă una.
Mitocanul se execută. Englezul se învinețește, scoate un răget, se repede asupra mitocanului și îi arde o mamă de bătaie.

Dl Iohannis e pe postul englezului, deși e sas.

Și-a călcat pe inimă, pe buna creștere și pe bunul simț și a pomenit de dl Hrebenciuc de la PSD (anchetat pentru o șpagă de 12.000 hectare de pădure pe care a cerut-o).
A citit o listă de vreo 38 de membri marcanți ai PSD condamnați penal, cercetați penal, pușcăriași și pușcăriabili.
A pomenit de baronii din PSD, a căror marionetă este dl Ponta, împins în față ca să le apere furăciunile.

A arătat tuturor dovada că dl Ponta spune minciuni (taloane de pensie de câțiva lei, nu de 400 de lei sau cât inventează dl Ponta).
I-a amintit dlui Ponta că nu Primăria unui oraș face retrocedări, cum pretinde acesta, ci o instituție aflată în subordinea... primului-ministru.
A spus clar că dorește un parlament curat, fără hoți, că respinge legea amnistiei pentru hoți, pe care PSD abia așteaptă să o treacă prin parlament, ca să-și scape membrii de frunte din pușcărie.
A spus că e nevoie de un parlament mai mic, nu de o pletoră de aproape 600 de profitori, abonați la salarii uriașe, case, mașini, secretare, chefuri plătite din banii noștri.
A vorbit ca un om cinstit, corect, normal.

Dl Ponta tot încearcă să pretindă că dl Iohannis vorbește în lozinci.
Nu sunt lozinci, dle Ponta, sunt cereri de bun-simț, lucruri care ne dor pe toți, lucruri pe care nu avem nădejdea că le veți rezolva, dacă veți ajunge președinte.
Cu abilitățile dumneavoastră de avocat necinstit, vă tot ascundeți după cuvinte, blocați orice inițiativă de curățare a vieții politice, vă apărați cu ghearele și cu dinții, încercând să puneți ghearele definitiv pe năcăjita noastră țară.

Bomboana pe coliva dlui Ponta, când, la final, a avut imprudența să pomenească de calul lui de bătaie, dl Băsescu:

Domnule Ponta, Basescu i-a prostit pe români cand v-a numit prim-ministru? Dati raspunsul singuri !

I-ar mai trebui dlui Iohannis vreo două ședințe de enervare.
Abia atunci și-ar da măsura.

marți, 11 noiembrie 2014

Prima confruntare Iohannis-Ponta – meci nul



Zero la zero. Cred că nici unul dintre cei doi candidați nu l-a convins pe vreun alegător al celuilalt să-și schimbe opțiunea.
Câștigarea de voturi fiind de fapt scopul unei asemenea confruntări, meciul a fost nul. Contrar opiniilor unora dintre comentatori, cărora tupeul dus până la bădărănie al domnului Ponta le-a putut da impresia că acesta a câștigat, cred că susținătorii dlui Iohannis nu au apreciat dezlănțuirea de obrăznicie nervoasă a dlui Ponta. 
După cum nici partizanii dlui Ponta nu au apreciat moliciunea ardelenească și umorul neagresiv („Sunt sigur că o să ne spuneți dumneavoastră”) ale dlui Iohannis.

Se prea poate ca această primă întâlnire să fie semnul că ne-am căptușit pentru viitorii 5 ani cu dl Ponta ca președinte.
De ce?
Pentru că media - și mai ales cei doi președinți post-decembriști mai longevivi, dl Iliescu și dl Băsescu, l-au obișnuit pe cetățeanul român cu ideea că, într-o confruntare, un președinte trebuie să fie autoritar până la autocrație, să-și impună fără menajamente părerea, să taie vorba interlocutorului, să facă orice pentru a-și înăbuși adversarul, inclusiv, la extrem, să mintă și să dea dovadă de mojicie.
Dacă ne gândim bine, președinții de care am avut parte (cu o excepție nesemnificativă) sunt proveniți din familii care, în mod vizibil, nu i-au prea dotat cu regulile bunei creșteri și ca atare, la maturitate, educația nu i-a încurcat în strategiile de atingere ale țelurilor politice.
Ca să nu mai vorbim de oficializarea în politica românească a principiului „Calomniază, chiar dacă nu e adevărat tot rămâne ceva”, mânuit cu dexteritate de politicianul dâmbovițean, dar stânjenitor pentru un om… normal.

Așa că normalitatea și buna creștere ale dlui Iohannis l-au dezavantajat. În prima parte a dezbaterii, a părut să se adapteze cu greu agresivității și lipsei de maniere a dlui Ponta. Abia în a doua parte a întâlnirii s-a hotărât să-i răspundă mai apăsat, cu argumente. 
Dar și acestea rostite cu un bun-simț pe care oamenii simpli, tăbăciți de tupeul post-decembrist, l-ar fi putut confunda cu nehotărârea.
Pe de altă parte, pe dl Ponta l-a dezavantajat chiar excesul de nervozitate și de combativitate de care a dat dovadă. 
Oamenii cu scaun la cap nu au apreciat obrăznicia infantilă cu care și-a întrerupt tot timpul interlocutorii și modul râzgâiat și îmbufnat în care s-a abținut să o mai facă atunci când a fost amenințat cu tăierea microfonului. 
Nici felul în care încerca să-și încurce adversarul cu chichițe și să-și găsească argumentele în fițuicile pregătite de-acasă.

Nu știu dacă, în zilele următoare, dl Iohannis va putea trece peste felul lui de a fi și va reuși să-i răspundă dlui Ponta cu aceeași monedă. 
De seriozitate, de cinste, de dorința de a aduce binele în viața țării nu duce lipsă, dar, cu un asemenea interlocutor, va avea nevoie de mai mult decât atât. De multă mitocănie, de talentul de a mânui minciuna fără scrupule și de alte „calități” asemenea, pe care s-ar putea să nu le aibă.
Așa cum mi-a spus o persoană pe care o bănuiesc de minte mai… modestă, „nu e pregătit să fie președinte”. 
Nu e de mirare o asemenea opinie, dacă ne uităm la ce electorat avem: 

https://www.youtube.com/watch?v=nAGT8Y28FWc&feature=youtu.be


Uitați-vă cu luare-aminte până la sfârșit. Merită!       

Poate, dacă dl Iohannis se va „hârși” în atmosfera politică bucureșteană în următorii 5 ani, să avem după aceea noroc de un președinte mai civilizat, mai aproape de baremurile europene.
Poate va mai ajuta și dezastrul care se arată la orizont, sărăcia care se va adânci ca urmare a necesității de a plăti împrumuturile nebunești din care s-au făcut pomenile electorale, ca urmare a lipsei de chibzuință din ultimii doi ani în administrarea țării, a suprataxării deșănțate care deja îl sugrumă pe micul investitor, cel pe spinarea căruia stă bugetul țării. 

Între fuga din țară a celor care creează și muncesc și așteptările nătânge „să li se dea” ale celor care sunt obișnuiți de o viață cu pomana de la stat, am impresia că ne așteaptă zile grele.  Mă tem că vor rămâne în țară numai pensionarii, leneșii și hoții. 
De hoți nu am grijă, cu siguranță o să mai găsească ce să mai fure, dar celorlalți din ce „li se va mai da?”
Din acest punct de vedere, poate ar fi mai bine să câștige dl Ponta. Să încaseze personal urmările felului în care (nu) a administrat țara în ultimii ani și ale risipei electorale.

Oare cum vom mai rezista?   

vineri, 17 octombrie 2014

Frumoasele bucureștence de altădată...


Fete frumoase, bine educate, călătorite prin toată Europa...așa erau multe dintre româncele primei jumătăți a secolului XX. Iat-o pe una dintre ele, fotografiată la Geneva, în zorii secolului.

O alta, cam în aceeași vreme. La București.

Și alta. În 1940.
Frumoasele bucureștence de altădată... mătușile de mai târziu...

vineri, 5 septembrie 2014

Viața de zi cu zi a unei veverițe de Herăstrău

Salut! Ceva alune pe-aici?
Parcă văd o alună acolo.
Mda, arată ca o alună... Dar e ghindă...
Și aici? O nucă! Pe asta am mai mâncat-o o dată!
Oamenii ăștia își închipuie că o să mănânc ghinde? Doar nu sunt mistreț !!!

În sfârșit! O alună! Pe azi m-am aranjat! Să vedem mâine...
Vizitatori din Herăstrău! Poate pierdeți ceva nuci pe-acolo. 
Cu siguranță că o să aibă cine să le găsească...

















vineri, 22 august 2014

De ce votam monarhia la prezidențiale? - o opinie rezonabilă



1) Republica s-a instaurat în România sub presiunea lui Stalin; cum bine se stie, Regele Mihai a fost santajat sa abdice; vointa poporului nu a fost niciodata consultata asupra schimbarii de regim
2) Republica, în România, se suprapune cu regimul criminal comunist
3) Primul presedinte al Republici a fost dictatorul Nicolae Ceausescu; acesta a ramas modelul pentru toti presedintii ulteriori
4) Institutia prezidentiala nu are nicio legitimitate în România; este injust ca presedintele unei republici de origine comunista, criminala, sa uzurpe locul detinut de drept de Casa Regala a României
5) Ca monarhisti refuzam ca impozitele noastre sa finanteze o campanie republicano-comunista
6) Partidele politice si Parlamentul sînt institutii legitime si normale, inclusiv sub monarhie; singura institutie nociva si nelegitima, care trebuie sa dispara din România, este institutia prezidentiala (din motivele expuse mai sus)
7) La alegerile organizate de republicani, pentru alegerile lor prezidentiale, monarhistii români vor vota "Casa Regala a României" în semn de protest
8) Toti românii care au convingeri monarhiste sînt rugati sa voteze în acest sens. Sa stergem, macar pentru demnitatea noastra personala, rusinea din decembrie 1947. Chiar daca republica nu se va prabusi peste noapte vom cunoaste ponderea
sustinatorilor monarhiei în Romania
9) Fiecare campanie republicana a "prezidentialelor" costa sume uriase, suportate de contribuabil; doar pentru campania din 2014 ministerul de interne a primit 166.778.000 lei; acesti bani ar putea fi folositi pentru lucruri cu adevarat utile; revenirea la monarhie ne-ar aduce economii inclusiv la acest capitol.

                                                                                       Cristian Bădiliță


Cristian Bădiliţă, n. 1968. Istoric al creştinismului timpuriu, poet, eseist. Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona cu teza Métamorphoses de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise (Paris, Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociaţiei Eleniştilor din Franţa; trad. românească, Polirom, 2006). A coordonat traducerea comentată a Septuagintei în cadrul New Europe College, Bucureşti (2002-2011). Realizează o traducere amplu comentată a Noului Testament. Colaborări, cursuri şi conferinţe în România, Franţa, Italia. Cristian Bădiliță este autorul unui impunător șir de cărți (eseu, poezie, teologie).

marți, 24 iunie 2014

Mătuși fabuloase. Tante Valerienne. Două fotografii care ar fi trebuit să apară în carte


Fragilă ca un bibelou străvechi. Cei mai transparenţi şi mai albaştri ochi pe care i-am văzut vreodată. Atât de albaştri, încât şi acum atrag privirile celor din jur. Da, chiar şi acum, când are 88 de ani.
Un portret al ei, pictat de Nicolae Grant cu peste şaptezeci de ani în urmă, o înfăţişează adolescentă, cam rotofeie, îmbrăcată într-o rochie bleu-verzuie de voal, cu un cordon de catifea legat fundă la spate. Cu faldurile rochiei orânduite în jurul ei, seamănă cu o porumbiţă mare, azurie, cu aripile strânse. Stă calmă pe o banchetă, şi ochii ei transparenţi contemplă curioşi lumea din jur. Are o expresie puţin întrebătoare, ca şi cum ar aştepta pe cineva despre care e sigură că va veni. Acum, când ştiu cum a trăit, pot să ghicesc în aşteptarea cui era. Deja, la 14 ani, îl aştepta pe porumbelul ei.



vineri, 20 iunie 2014

Umorul dâmbovițean în Santorini



BERE GRATIS
CHELNERIȚE TOPLESS
& RECLAMĂ MINCINOASĂ

 Nu mă așteptam să găsesc manifestarea umorului dâmbovițean în insula de vis. Măcar că mulți dintre noi avem rădăcini în mai mult sau mai puțin antica Eladă (insule, peninsule și chiar Elada din Fanar). 

Care nu mi-a fost bucuria când am văzut pe străduțele din Kamari câteva perle demne de simpaticul nostru erou Mitică! Și nu datorate cine știe cărui românaș care chelnerește la fața locului (cu toate că am văzut destui pe-acolo), ci ieșite chiar din profunzimile spiritului (comercial) grecesc. 

Cum să nu te bucuri, de pildă, aflând că Groove Bar e de părere că berea grecească ajută universul să facă sex încă din 1862? Oare cum s-o fi perpetuat specia umană până la acea dată fatidică? 


La cafeneaua de după colț, altă bucurie!
Nu numai că afli, de pe panoul din stradă, că poți mânca acolo cel mai bun mic-dejun englez-irlandez plătind doar 6 Euro, dar un panouaș suplimentar te informează că acești binefăcători ai umanității servesc micul-dejun TOATĂ ZIUA!


M-am hlizit după pofta inimii.
Am râs mai acrișor a doua zi, când, așteptând să mă îmbarc în avion împreună cu un grup de turiști români, l-am auzit pe un domn lăudând cât se poate de serios "cina de seară" care li se servise la hotel...